Știai că în medie 80% din oameni citesc titlul unui text, în timp ce doar 20% citesc și textul în sine? Prin această statistică vreau să îți arăt cât de important este pentru tine, ca și copywriter, să scrii un titlu bun Există numeroase formule pentru titluri captivante pe care le poți folosi și tu.
Un titlu este primul lucru care atrage atenția cititorilor atunci când aceștia găsesc un articol sau primesc un e-mail. Dacă titlul nu este suficient de interesant, cititorul nici măcar nu se va mai obosi să citească restul articolului sau să își deschidă mail-ul, concluzionând că acestea nu merită timpul lor.
Prin urmare, ține minte că cel mai important lucru atunci când scrii o postare sau un articol este să te concentrezi pe titlul acestuia.
Tocmai de aceea, ţi-am pregătit mai jos o listă cu 7 cele mai bune formule pentru titluri care stimulează cititorii și care, implicit, îți vor garanta succesul.
7 formule pentru titluri captivante
1. Cine altcineva își dorește…?
Începerea unui titlu cu această frază este o strategie clasică de socializare care implică o dorință deja existentă a cititorului. Iată mai jos câteva exemple:
- Cine altcineva își dorește un loc de muncă mai bine plătit?
- Cine altcineva își dorește mai multă vacanță?
- Cine altcineva își dorește să scrie texte mai bune?
2. Secretul...
Această formulă, la îndemâna oricui, este destul de des întâlnită în rândul copywriterilor cunoscuți atunci când vor să atragă atenția cititorilor. De ce? Pentru că funcționează, bineînțeles. Împărtășește cunoștințele tale și împachetează-le ca un beneficiu pentru cititorii tăi. Exemple:
- Secretul unui podcast de succes
- Secretul unui corp de invidiat
- Secretele minții de milionar (Da, chiar și o carte poate avea un astfel de titlu)
3. Metode prin care..
Dacă îți dorești să scrii titluri mai bune, identifică-ți publicul țintă, beneficiile pe care le poți oferi și completează formula de mai sus. Exemple:
- Metode prin care poți economisi mai mult lunar
- Metode prin care poți scrie texte care vând
- Metode prin care poți slăbi fără dietă
4. Moduri mai puțin cunoscute prin care…
Această formulă este un mod mai intrigant și mai puțin obișnuit prin care obții același rezultat ca în cazul formulei Secretul. Exemple:
- Modalități mai puțin cunoscute prin care poți pierde în greutate simplu și rapid
- Modalități mai puțin cunoscute prin care poți scrie titluri de succes
- Modalități mai puțin cunoscute prin care poți să excelezi la locul de muncă
5. Scapă de …(o problemă) pentru totdeauna
Această formulă nu va lipsi niciodată de pe lista titlurilor cele mai de succes. Identifică o problemă dureroasă, o dorință neîmplinită a publicului tău țintă și bucură-te de rezultate. Exemple:
- Scapă de obiceiurile nesănătoase pentru totdeauna
- Scapă de fumat pentru totdeauna
- Scapă de petele de pe haine pentru totdeauna
6. Iată o modaliate rapidă de a… (rezolva o problemă)
Oamenii iubesc scurtăturile, le place să facă totul rapid, fără niciun efort. Exemple:
- Iată o modalitate rapidă de a scăpa de coșurile de pe față
- Iată o modalitate rapidă de a deveni faimos pe Instagram
- Iată o modalitate rapidă de a scăpa de kilogramele în plus
7. Top (număr) modalități de a…
Una dintre cele mai cunoscute și mai eficiente formule de tilu este Cum să, rsspectiv Top (număr) modalități de a. Exemple:
- Top 5 moduri de a deveni o persoană mai organizată
- Top 5 produse de slăbit
- Top 5 moduri de a economisi mai ușor
- Cum să devii o persoană mai calmă?
- Cum să slăbești 5 kilograme într-o lună?
Îți sună cunoscut și ție, nu-i așa?
Există multe moduri de a scrie titluri captivante, fie că au în centru curiozitatea, întrebările, statisticile sau topuri. Cu toate acestea, înainte de a alege o formulă, amintește-ți că nu funcționează fiecare formulă pentru orice subiect. Gândește-te la produsul sau serviciul despre care vrei să vorbești în text, la publicul țintă și apoi alege ceea ce este mai potrivit.
Spor la scris!