opinie-review-negativ-pozitiv
Alternative Text

Ai primit un review negativ. E de rau? Da, dar e si de bine

■ Ignorarea unui review negativ pe Google este o greseala, deoarece acesta reflecta nemultumirea unui client interesat de afacerea ta.

■ Nu subestima puterea unui review negativ, ci foloseste-l ca instrument pentru a construi si mentine relatii solide cu clientii si pentru a imbunatati in continuare calitatea afacerii tale.

Te trezesti dis de dimineata, faci un dus si iti faci o cafea. Vremea afara e mohorata, dar tu nu esti meteosensibil, asa ca esti fresh, 100% motivat, gata sa profiti la maxim de inca o zi buna, sa mai faci un pas spre succesul pe care il urmaresti in business.

Te asezi la masa, iei o gura de cafea si iti verifici pe telefon notificarile de peste noapte; reclamele iti merg bine, ti-au securizat deja cateva vanzari; ultima ta postare a prins deja tractiune, ce sa mai, toate merg ca pe roate.

Trei notificari mai jos, insa, stupoare!! Un client nemultumit ti-a lasat un review negativ… ce faci? „Trebuie sa-l fac sa dispara!” este primul gand care iti trece prin minte. Si iti suna extrem de convenabil aceasta solutie.

Dar daca exista o alternativa mult mai benefica?

Daca, in loc sa-ti consumi energia incercand sa ascunzi mizeria sub pres, ai la indemana o cale de a transforma problema, in oportunitate pentru afacerea ta?

In business, ca si in viata, tot raul e spre bine, pentru ca raul care ti se intampla poate scoate la lumina oportunitati nebanuite si iti poate arata calea spre un nivel superior in dezvoltarea afacerii tale.

Poti spune ca un review negativ este o problema. Ca este o bresa in angrenajul afacerii tale, o critica adusa muncii tale, o fisura in relatia de incredere pe care te straduiesti sa o cladesti cu clientii afacerii tale.

De aceea, reactia defensiva este cea care apare intotdeauna prima in mintea ta.

Insa, lasand la o parte actiunile de sabotaj realizate de competitori [se intampla, e o realitate, shame on them], recenziile negative pe bune lasate de clienti pot scoate la lumina probleme de care tu si echipa ta fie nu ati stiut, fie ati considerat ca situatia nu e atat de rea, deci „merge si asa”.

Ei bine, se pare ca nu poate „merge si asa” la infinit.

Un review ascuns inseamna neglijarea unei nemultumiri a unui client care a fost intr-atat de interesat de ceea ce ai tu de oferit, si a avut asteptari atat de mari de la tine, incat, atunci cand s-a simtit inselat, a considerat oportun sa-si rapeasca din timpul sau valoros pentru a-si exprima nemultumirea.

Deci, ce poate fi mai rau pentru afacerea ta decat un client nemultumit?

Raspuns: un client nemultumit care se simte, pe deasupra, ignorat.

Sigur, se poate ca acesta sa aleaga sa te ignore la randul lui, la un moment dat, si in final sa-l pierzi definitiv. „Ei, si ce? Mai sunt destui clienti pentru mine in piata, nu e un capat de lume”, iti spui.

Si poate ca e asa, dar un client nemultumit va face mult mai mult rau afacerii tale decat sa-ti scrie un review negativ la vedere; in schimb, va avea grija sa ofere un feedback negativ despre afacerea ta tuturor oamenilor care intra in contact cu el, cautand produsele sau serviciile pe care tu le vinzi.

Asadar, in loc sa te gandesti cum sa ascunzi un review negativ, mai bine localizeaza problema ridicata de nemultumirea clientului si analizeaza optiunile pe care le ai pentru a rezolva aceasta problema.

Astfel, vei avea sansa de a transforma o potentiala amenintare pentru afacerea ta intr-o oportunitate de a-ti intari relatia cu clientii, iesind in fata si aratand ca esti atent la nemultumirile lor, si ca te straduiesti sa le rezolvi problemele, iar acestia pot continua sa aiba incredere in business-ul tau.

Ce ai de castigat, in final?

  • Loialitatea clientilor
  • Recomandari
  • Mai multi clienti
  • Mai multe vanzari
  • Un business mai performant

Aboneaza-te la newsletter

    Articole recomandate

    Studii de caz
    Icon Certifications Certificari